Ma deprima sa aud oameni care se plang de ceea ce fac, desi e o binecuvantare sa se afle exact in locul in care se afla. Ma deprima sa ma gandesc ca sunt artisti prinsi in sistemul corporatist, care nu-si gasesc linistea. Ma deprima sa vad oameni limitati in pozitii care nu aduc cinste artei.
Voi cei care sunteti platiti pentru ce visati, voi norocosilor, voi cei care ati zambit odata la un fir de ata-ncolacit frumos, voi cei care ati prins sute de rasarituri si constientizati pragmatismul frumosului, cu voi vorbesc. Se considera pacat si sfidare a karmei sa va plangeti in veci de harul vostru si de ce s-a desprins din el. Se considera pacat sa te indoiesti de drumul pe care calci si sa il desconsideri. Se considera pacat sa iti contesti si sa iti contrazici trairile atunci cand te lovesc in minte. Sa iti fie rusine, tie, artist pocit, pentru proasta ta ambitie.
Se considera pacat sa crezi ca esti mai mult decat ai fost cazut. Nu iti atrage singur lauda, te va pocni peste fata cand ai ochii inchisi. Nu cersi atentia, universul iti trimite tot ce ai nevoie, atunci cand consideri tu mai putin. Nu te bucura la foloase materiale, bucura-te prin trairi. Asculta.
Mai tanti machidoanca cu branza intre dinti inca, intre capodopera lui Munch si mizeria cu pretentie de pseudo-articol este o diferenta uriasa! Nu ai proprietatea cuvintelor, te exprimi exact asa cum arati (plat adica) si esti tributara unor postari de toata jena! Educa-te ca este gratuit, lasa fashion-ul si asezarea gandurilor pentru cine trebuie si viata iti poate oferi o sansa😉Pana atunci traiesti doar intr-o mare nebuloasa.
RăspundețiȘtergereDrag anonim, apreciez faptul ca ti-ai dedicat timp sa gandesti acest comentariu. Din cuvintele tale imi dau seama ca nu ne cunoastem.. Cu speranta ca ne vom intalni la un moment dat, astept un viitor comentariu semnat si asumat.
Ștergere