o cunosc pe Otilia.
O stiam pe Alice din oras. E o vorba ciudata, da.. dar chiar din oras o stiam.. Eram prin liceu iesiti la masa, iar una din prietenele mele, care imi prea cunoaste predilectiile vestimentare mi-a facut un semn subtil spre o fata din capatul incaperii. Isi purta spatele drept. Si avea un turban dat naibii! Si eu mi-am zis.. "Ce fina.." :)
Intamplarea a facut sa ne cunoastem la un moment dat si cumva, ma bucur ca, desi nu am strans o legatura din prima, ei bine acum ma simt legata.
Cum simt eu.. Alice este prietena si omul de baza al Otiliei.
Intamplarea face ca Alice sa ma sune intr-o zi de februarie si sa ma cheme nitel la atelier. Nu mai fusesem pana atunci. Am ajuns, am urcat. O oaza de lumina si caldura. Si nu zic la misto, acolo chiar era o oaza, o invitatie la creatie. Alice proba rochii si avea ceva croitorese-n jur cand am intrat in camera de proba (sau de garda, cand e cazul :D).. vai si ce haos frumos... Atunci i-am prins si privirea Otiliei. Nu o intalnisem pana atunci, dar stiam ca ea e. Un zambet tare cald, si un glas tare frumos. Cum simt eu, aveam impresia ca ne cunoscusem de mai demult. Otilia iti da feeling-ul asta. Cum simt eu, e genul de om care te invita sa-l asculti, dar nu pentru ca ti-ar zice-o, nu. Otilia nu s-ar arunca in centrul atentiei decat daca ar determina-o Alin, si chiar si-asa, cu limite :)).. Ea ar sta undeva intr-o umbra si si-ar hrani sufletul cu zambete, ochi admirativi si aplaudari. Asa e Otilia.
Intamplarea a facut sa am ocazia sa construiesc cateva accesorii pentru colectia de rochii de mireasa a Otiliei Brailoiu si cumva, s-a aprins, pentru mine o alta dimensiune.. Cu tot dragul pentru piesele astea si cu tot volumul de feedback primit.. am decis sa suflu-n foc, pana la un catalog.. Dar pana acolo, va multumesc voua, voua doua!
To be continued.. bien sur..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu